2014 a fost un an crucial pentru mine. După două eșecuri, în 2012 și în 2013, de a duce un tur de mai multe zile până la capăt singur, mi-am spus că a treia oară va fi cu noroc sau nu va mai fi deloc. După luni de pregătiri temeinice și antrenamente conștiincioase, a venit în sfârșit ziua plecării. Mi-am făcut curaj, am parcurs mintal bagajele, starea tractorului și întregul tur, și am pornit la drum...

     Fiecare drum, pentru mine, are un rost. Cel de acum, care avea să fie primul făcut singur, cu atât mai mult. Din cauza asta a fost foarte important pentru mine să îmi aleg o destinație anume, specială, ceva care să mă atragă mai mult decât o clădire, un oraș, un defileu, un munte anume. Mai voiam să fie după Carpați, și neapărat undeva între Sibiu, Brașov și Mureș, fiindcă spațiul așezărilor săsești, dar Podișul Hârtibaciului în special, mă atrăgea puternic și încă inexplicabil.

     De panoul care marchează centrul țării știam de câțiva ani, și a fost printre primele lucruri care mi-au venit în cap pentru un tur în zonă. A fost inspirație divină, a devenit imediat priponul în jurul căruia să-mi leg o tură cu atâta importanță pentru mine. Timp de câteva luni, cât a trecut între conceperea inițială a turului și plecarea în călătorie, m-am îmbătat constant cu ideea de a ajunge în inima țării, departe de toate granițele, și totodată departe de cultura majoritară a țării, între sași, aproape de secui și maghiari. Dintre zeci și zeci de variante, jonglând cu constrângerile de timp, dificultate, accesibilitate, frumusețe și buget, varianta care a fost în final pedalată a fost următoarea: