Ajung la asfalt, în final, și fac dreapta pe DJ105, spre Cincșor. Merg ceva, până când simt la un moment dat că sunt urmărit. Mă uit în spate, văd 2 bicicliști. Mă simt destul de nesociabil după urcările din prima parte a zilei, care mi-au topit energia aproape complet. Sunt pe foaia mică, nu am schimbător față, mi-e greu să schimb din mers acum. Nu am cum să merg mai repede. Cu câțiva kilometri înainte de Cincșor mă prind din urmă. Sunt doi puștani din Cincu, merg "la Voila, la gagici", fiindcă sunt gagici frumoase în Voila. Mai schimbăm câteva vorbe până ajungem în sat, când eu opresc la biserică și ne despărțim, urându-le succes. Au pornit ca din pușcă. Acum știu ce motivare să-mi găsesc atunci când sunt terminat și picioarele nu mai vor a se mișca.

Căutând intrarea la nord-vest, unde am văzut deseori intrarea în partea asta de Ardeal.

     Spre deosebire de Cincu, atestat în 1329, dar fondat cel mai probabil în jurul anului 1150, când au venit primele valuri de coloniști saxoni la invitația regelui maghiar Géza al II-lea, Cincșor a fost fondat mai târziu, fiind atestat în 1337 în listele fiscale papale, și ridicat la rangul de târg în 1434. Poziția satului, pe malul Oltului, la granița Podișului Hârtibaciului cu Depresiunea Făgărașului, l-a făcut un necesar bastion în calea popoarelor migratoare, iar ulterior a turcilor și tătarilor. Biserica actuală, construită între 1421-1427 pe baza unei bazilici romanice din secolul XIII, de altfel una dintre cele mai bine conservate din Transilvania, arată caracterul puternic defensiv al localității prin cele trei turnuri de apărare pe latura sudică și o a doua incintă de apărare către Olt, suplinind-o pe prima, ridicată în a doua jumătate a secolului XV.

     Din cauza stării bune de păstrare, biserica a fost renovată și folosită, și știu că are program de vizitare formal, spre deosebire de tipul de turism informal, direct de ieri, din Cincu. De afară, dar mai ales dinăuntru, starea bună a ansamblului este o surpriză plăcută, în comparație cu câteva din edificiile degradate văzute în zilele trecute. La fel ca în Viscri, Axente Sever sau Biertan, e clar că omul sfințește locul. Iau bilet și culeg informațiile de la ghida bisericii, dar rămân cu regretul că nu se pune accent suficient pe particularitățile de colonie ale așezărilor săsești, inclusiv a Cincșorului. Traiul medieval, desigur, e interesant în sine de aprofundat, dar mai interesantă este situația distinctă a sașilor, un popor vestic cu atașamente papale, aduși într-o perioadă de tumult istoric pentru a întări granița sud-estică împotriva popoarelor migratoare și ulterior a turcilor. Puși în fața românilor, creștini răsăriteni, a turcilor musulmani și a migratorilor de diferite credințe, conservatorismul sașilor și continuitatea culturală și lingvistică le sunt de remarcat și admirat, ei rămânând, în numărul în care mai sunt, cea mai veche populație germanică din estul Europei, o exclavă supraviețuind într-un teritoriu care nu a făcut niciodată parte din teritoriul cultural german.

     În prezent, nu popoare năvălitoare mai reprezintă pericol existențial pentru sași ca grup etnic și cultural, ci numărul mic de oameni rămași. După plecarea a 95% din populația de la începutul secolului XX, căsătoriile mixte au dus la diluarea culturii și asimilarea populației în cea română, iar satele suferă de aceleași boli de care suferă și în restul țării: bătrânețe, sărăcie și lipsa mijloacelor. Klaus Iohannis, cel mai proeminent membru al comunității în prezent, exemplifică perfect starea actuală a grupului etnic în spațiul rural: apropiindu-se de 60 de ani, fără copii, unul din lăstarele tot mai rare care nu mai pot face nimic pentru continuitatea stirpei.

Pe axul intrării e o succesiune de arce, de la cel frânt (ogival) al ușii, la cel în acoladă al golului, urmat de încă un arc ogival, unul coborât între navă și spațiul de sub balcon și unul în plin cintru la intersecția între navă și cor.

     Deasupra corului și altarului stă scris Ein feste Burg ist unser Gott - "O cetate puternică este Dumnezeul nostru", titlul unui imn religios compus de Martin Luther, de altfel un prolific compozitor de muzică religioasă. Imnul, dar și formula în sine, au semnificații profunde pentru luterani, iar prezența scrisă în biserică e una din trăsăturile întâlnite la multe dintre bisericile din spațiul cultural săsesc transilvănean. Pentru sași însă, având un trai greu la marginea Europei, fiind nevoiți nu rareori să-și apere credința și viața, formula nu este doar o metaforă, ci un crez, iar bisericile fortificate sunt manifestările fizice ale credinței lor: construite cu greu, întreținute pe parcursul întregii vieți, pentru salvarea propriilor suflete.

Tavanul pictat, simulând casetarea, amintește de bazilicile papale din Roma, în ciuda faptului că a fost adăugat în 1805, la sute de ani după Reforma lui Johannes Honterus în Transilvania din 1543 și trecerea sașilo transilvăneni la ritul evanghelic luteran, mai auster inclusiv din punct de vedere al arhitecturii.

Amvonul bisericii din Cincșor și altarul pictat de Carl Dorschlag în 1868, cu fantă de apărare în bolta corului.

Capela în care se țin slujbele iarna, biserica actuală fiind prea mare pentru populația evanghică iarna, când marea navă rămâne rece, prea puține suflete încălzind-o în ultimii ani.

Turnul preotului

Încăperea de locuit

Casa de oaspeți Cincșor, amenajată în vechea clădire a școlii, dovadă că evoluția către sat-fantomă nu este singura direcție evolutivă posibilă pentru satele săsești.

Satul este tot în stare bună, o carte de vizită decentă pentru un ținut care ascunde multă istorie pe punctul de a se întoarce în țărâna din care s-a născut.